Casă sănătoasă. Familie sănătoasă.

 

Smart City Industry Awards 4 a reunit peste 400 de decidenți la Palatul Parlamentului

(0 voturi)
Cea de-a 4-a ediție a Galei Smart City Industry Awards a fost celebrată de peste 400 de decidenți din industrie
Pe 11 decembrie, Asociația Română pentru Smart City a organizat cea de-a 4-a ediție a Galei Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al Industriei Smart City din România, devenit deja tradiție. Gala a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat peste 400 dintre cei mai importanți decidenți ai industriei. În competiție au fost înscrise 101 proiecte, triplu față de numărul proiectelor din 2018.

În cadrul evenimentului a fost lansat cel mai important program de dezvoltare al comunităților smart din România – Carta România 2030, un demers important prin care liderii prezenți la eveniment și-au asumat valorile comune propuse pentru dezvoltarea comunităților din România în următorii 10 ani: “Este poate cea mai importantă inițiativă a noastră ca asociație la nivelul administrațiilor locale. Asta înseamnă să fim sinceri, să ne asumăm această Cartă, să ne asumăm această declarație. România va fi digitală în 2030” a declarat Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City. ... citeşte mai mult

Sursa: romaniansmartcity.ro

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020